Aproape de FINISH

Zilele acestea s-au împlinit doi ani de când lucrez la o nouă traducere a Noului Testament, după originalul grecesc. Încetul cu încetul, mă apropii și eu, ca și colegii care lucrează la EDCR, de finalul traducerii. Ei sunt cu un pas înainte, făcând ultimele verificări înainte de tipărire. Eu mai am o singură carte mare de tradus, Apocalipsa, și vreo patru epistole foarte scurte. Sper ca până la sfârșitul lunii ianuarie 2019 să ajung și eu la linia de sosire.

În februarie, cu ajutorul Tatălui, voi veni în România unde voi rămâne trei luni, pentru a continua cu introducerea trimiterilor și pentru a avea întâlniri regulate cu comitetele traducerii TSBR (Comitetul de revizuire literară și Comitetul pastoral). Ne-am propus ca până la sfârșitul anului 2019 să și tipărim Noul Testament TSBR. Așadar, cu voia Celui de sus, anul 2019 va aduce credincioșilor din Romania două traduceri noi ale Noului Testament.

În ultimele 2-3 săptămâni am tradus Epistola către evrei și vă supun spre examinare capitolul 12. Am ales ca mostra ce v-o ofer să fie din acest capitol, întrucât am găsit aici câteva diferențe notabile între traducerea mea și traducerea Cornilescu (VDC sau VDCC). Rămâne să le descoperiți și dumneavoastră. Câteva precizări, însă, înainte de a vă oferi textul amintit:

• Rețineți faptul că multele și amplele note de subsol vor fi publicate numai într-o ediție specială a acestei traduceri, destinată studenților, pastorilor și cunoscătorilor de limbă greacă, și eventual într-o ediție online. În ediția liturgică, aceste note vor fi drastic reduse în ce privește numărul și natura lor.
• Rețineți că textul pe care vi-l ofer mai jos nu a trecut prin „furcile caudine” ale celor două comitete. Este „fresh”, cum a ieșit de la traducător.
• Ofer această mostră, așa cum am făcut și cu altele, pentru feedback. Apreciez efortul celor care își vor face timp să citească textul de mai jos (inclusiv notele) și să-mi scrie apoi 2-3 rânduri, sau mai multe, cu impresiile, sugestiile și … corecturile de rigoare.

 

EPISTOLA CĂTRE EVREI

Capitolul 12

Disciplina administrată de Dumnezeu

¹ Astfel dar, și noi, fiindcă avem împrejurul nostru un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară cu atâta ușurință[1], și să alergăm cu stăruință în cursa[2] ce ne stă înainte, ² privind țintă la Cel ce a inițiat și va desăvârși credința noastră, adică la Isus, care, pentru[3] bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, a disprețuit rușinea și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. ³ Gândiți-vă bine[4] la Cel ce a îndurat din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine[5], pentru ca nu cumva să vă descurajați, slăbind în sufletele voastre. ⁴ Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge împotriva păcatului ⁵ și ați uitat sfatul care vi se adresează ca fii:

„Fiul Meu, nu lua cu ușurință[6] pedeapsa[7] Domnului[8],

    nici nu te descuraja când ești mustrat de El!

⁶     Căci Domnul îl pedepsește pe cel pe care-l iubește,

          Și «biciuiește»[9] pe orice fiu pe care-l primește[10].”[11]

⁷ Răbdați pentru îndreptarea[12] voastră![13] Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care tatăl nu-l pedepsește? ⁸ Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsa de care toți[14] au parte, atunci sunteți copii născuți din desfrâu[15], și nu fii! ⁹ De altfel, noi i-am avut pe părinții noștri după trup care ne pedepseau[16] și, totuși, i-am respectat; oare nu ne vom supune cu atât mai mult Tatălui duhurilor și să trăim? ¹⁰ Ei ne pedepseau pentru puține zile, după cum li se părea lor că este bine, dar Dumnezeu ne pedepsește spre binele nostru, ca să fim părtași la sfințenia Lui. ¹¹ Orice pedeapsă nu pare să fie, pe moment, o bucurie ci, dimpotrivă, întristare. Mai târziu, însă, ea aduce celor care au fost instruiți prin ea rodul dătător de pace al dreptății.

¹² De aceea, întăriți-vă mâinile sleite de puteri și genunchii fără vlagă![17] ¹³ Croiți cărări drepte pentru picioarele voastre, așa încât piciorul[18] șchiop să nu se scrântească[19], ci mai degrabă să fie vindecat.

Avertizare împotriva respingerii harului lui Dumnezeu

¹⁴ Urmăriți cu toți pacea și sfințenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul! ¹⁵ Vegheați ca nimeni să nu fie lipsit de harul lui Dumnezeu; ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune să dea lăstari, să vă tulbure și, prin aceasta, mulți să fie întinați. ¹⁶ Vegheați să nu fie între voi vreun desfrânat sau profanator[20] ca Esau, care, în schimbul unei mâncări, și-a vândut dreptul de întâi născut. ¹⁷ Știți că, mai târziu, când a dorit să obțină binecuvântarea ca moștenire[21], a fost respins; căci n-a găsit loc de pocăință[22], deși a căutat binecuvântarea[23] cu lacrimi.

¹⁸ Voi nu v-ați apropiat de un munte[24] care putea fi atins și care este cuprins de foc[25], nici de negură, nici de beznă, nici de furtună, ¹⁹ nici de sunetul unei trâmbiței, nici de răsunetul cuvintelor la auzul căruia cei care l-au auzit s-au rugat să nu li se mai spună[26] niciun cuvânt. ²⁰ (Căci nu puteau suferi ceea ce li se poruncise: „Chiar dacă o fiară se va atinge de munte, să fie ucisă cu pietre!”[27] ²¹ Atât de înfricoșătoare era priveliștea încât Moise a zis: „Sunt îngrozit[28] și tremur.”) ²² Ci voi v-ați apropiat de Muntele Sion, de cetatea Dumnezeului celui Viu, de Ierusalimul ceresc, de miriadele de îngeri adunați la sărbătoare, ²³ de adunarea întâilor născuți care sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu – Judecătorul tuturor, de duhurile celor drepți ajunși la desăvârșire, ²⁴ de Isus – Mijlocitorul[29] noului legământ și de sângele stropirii care vorbește mai bine decât sângele lui Abel.

²⁵ Aveți grijă ca nu cumva să-L respingeți pe Cel care vorbește. Căci dacă n-au scăpat cei care L-au refuzat pe Cel ce i-a înștiințat[30] pe pământ, cu atât mai puțin vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce ne înștiințează din ceruri, ²⁶ al Cărui glas a zguduit atunci pământul. Acum, însă, El a promis, zicând: „Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul”[31]. ²⁷ Acest „încă o dată” înseamnă schimbarea[32] lucrurilor clătinate, ca lucruri create, așa încât să rămână doar cele ce nu se clatină. ²⁸ De aceea, fiindcă primim o Împărăție care nu se clatină, să avem în suflet o mulțumire[33] prin care să-i aducem lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și teamă, ²⁹ fiindcă Dumnezeul nostru este, de asemenea, foc mistuitor![34]

[1] 12:1 Câteva mss conțin: păcatul care ne distrage cu atâta ușurință. Eroarea este probabil una involuntară, având în vedere asemănarea dintre cele două cuvinte, εὐπερίστατον (text) și εὐπερίσπαστον (variantă).

[2] 12:1 Sau lupta, întrecerea.

[3] 12:2 Sau în locul bucuriei (Gr. ἀντί,).

[4] 12:3 Gr. ἀναλογίσασθε, o formă imperativă a verbului ἀναλογίζομαι, a reflecta profund, a gândi analogic. Gândind la propriile suferințe prin analogie cu suferințele lui Isus, credinciosul poate fi încurajat și întărit în încercările prin care trece.

[5] 12:3 Unele mss importante conțin: o împotrivire așa de mare, față de ei înșiși (εἰς αὐτούς). Cu toată atestarea excelentă de care beneficiază această variantă, dificultatea pe care o introduce în text o descalifică, favorizând lecțiunea εἰς ἑαυτὸν, față de Sine.

[6] 12:5 Gr. ὀλιγωρέω, a trata cu ușurință, a subestima. Vezi BDAG 703, s.v. ὀλιγωρέω.

[7] 12:5 Termenului παιδεία, disciplină, se referă la măsurilor luate de părinți în vederea creșterii copiilor lor și include atât instruirea (i.e. reguli) cât și disciplinarea, în orice formă a acesteia (mustrare, ceartă, pedeapsă de orice fel). În context, cu excepția v. 7a, termenul se referă la pedeapsă.

[8] 12:5 Genitivul „Domnului” trebuie înțeles ca un genitiv subiectiv, Domnul fiind Cel care administrează disciplina.

[9] 12:6 Gr. μαστιγόω, a biciui, a bate cu nuiaua. Verbul este folosit aici cu sensul general de a pedepsi.

[10] 12:6 Sau îl acceptă.

[11] 12:5-6 Prov 3:11-12

[12] 12:7 Sau pentru buna voastră creștere. Termenul παιδεία are sensul de instruire, bună creștere, îndreptare, corectare, disciplinare.

[13] 12:7 Sau Voi răbdați pentru îndreptarea voastră, în cazul în care verbul ὑπομένετε este tradus ca un indicativ prezent.

[14] 12:8 În context, adjectivul „toți” se referă la creștini.

[15] 12:8 Sau bastarzi, copii nelegitimi.

[16] 12:9 Lit. i-am avut ca îndreptători pe părinții noștri după trup. Modificat din rațiuni stilistice.

[17] 12:12 Is 35:3

[18] 12:13 Gr. τὸ χωλὸν. Articolul la neutru (τὸ) indică faptul că nu este vorba de o un om șchiop, ci de un picior șchiop.

[19] 12:13 Sau să nu se abată din drum. Verbul ἐκτρέπω are atât sensul de a se abate, cât și un sens medical: a se disloca, a se scrânti (vezi BDAG 311, s.v. 1 și 2). În context, fiindcă verbul este pus în contrast cu „a vindeca”, el trebuie înțeles ca având sensul tehnic de a se disloca, a se scrânti. Singura dificultate cu această traducere constă în faptul că adjectivul „drepte” (Gr. ὀρθὰς) care modifică substantivul „cărări” nu se referă la cărări nivelate, care ar putea preveni scrântirea piciorului, ci la cărări drepte în sens liniar (= fără curburi).

[20] 12:16 Gr. βέβηλος, unul care calcă în picioare, adică profanator. Esau este un exemplu clasic de profanator care, pentru o mâncare, a renunțat la sanctitatea dreptului de întâi născut.

[21] 12:17 Lit. când a dorit să moștenească binecuvântarea. Modificat din rațiuni stilistice.

[22] 12:17 Sau n-a găsit loc de schimbare a hotărârii (tatălui său); or n-a reușit să schimbe hotărârea …

[23] 12:17 Pronumele „pe ea” (αὐτήν) a fost înlocuit cu referentul său gramatical, „binecuvântarea”, pentru claritate. În unele traduceri, pronumele αὐτήν este asociat cu pocăința, rezultând traducerea: căci n-a găsit loc de pocăință, deși a căutat-o cu lacrimi. Este adevărat că acest pronume se află în text mai aproape de cuvântul „pocăință” decât de „binecuvântare”, dar asocierea lui „pocăința” conduce la o dublă absurditate, fiindcă: 1) Esau nu a căutat pocăința, ci binecuvântarea; 2) a căuta pocăința cu lacrimi înseamnă a găsi pocăința.

[24] 12:18 Lit. de ceva care putea fi atins. Unele mss conțin: de un munte (Gr. ὄρει) dar acest cuvânt este preluat din v. 22. Faptul că ὄρει apare în aceste mss când înainte de verb, când după verb, este un semn că termenul a fost adăugat mai târziu de copiști.

[25] 12:18 Sau de un foc învăpăiat.

[26] 12:19 Lit. adauge. Modificat din rațiuni stilistice.

[27] 12:20 Exod 19:12. Textus Receptus adaugă: sau străpunsă cu o săgeată. Adăugirea este făcută în baza textului din Exod 19:13, dar fără suport în mss.

[28] 12:21 Deut 9:19

[29] 12:24 Cuvântul „Mijlocitor” este folosit aici cu sensul de „Facilitator” sau „Agent”, nu cu sensul de negociator între două părți rivale.

[30] 12:25 Sau avertizat. Verbul χρηματίζω se referă la transmiterea, directă sau prin agenți, a unui mesaj sau a unei avertizări din partea divinității.

[31] 12:26 Hag 2:6

[32] 12:27 Sau transformarea. Este posibil ca termenul μετάθεσις să aibă aici chiar sensul de înlăturare a acestor lucruri care pot fi clătinate. Pentru ambele sensuri ale termenului, vezi BDAG 639, s.v. μετάθεσις 1 și 2.

[33] 12:28 Gr. χάρις, un cuvânt polisemantic care, aici, are sensul de gratitudine, mulțumire. BDAG 1081, s.v. χάρις 5.

[34] 12:29 Deut 4:24, 9:3.

 

Publicitate

Stadiul traducerii Noului Testament

De la ultima postare pe care am făcut-o în urmă cu mai bine de două luni, am tradus epistolele apostolului Pavel către corinteni. Calculat după numărul de versete traduse, până la ora actuală am tradus peste 80% din conținutul întregului Nou Testament. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în următoarele 3-4 luni voi încheia acest demers dificil, dar deosebit de plăcut și plin de împlinire.

Am găsit că greaca epistolelor lui Pavel către corinteni are un grad mediu de dificultate, cu precizarea că a doua epistolă mi-a dat mai mult de furcă decât prima. Textul mi s-a părut mai greoi, atât în ce privește numărul cuvintelor rare, cât și în ce privește structura propozițiilor.

Vă ofer mai jos o mostră de traducere, capitolul 2 din 2 Corinteni, cu precizarea că la v. 14 s-ar putea să mai șlefuiesc textul. Las mai întâi să treacă prin mâna revizorilor literari. După aceea, … vom vedea.

Ca întotdeauna, aștept comentariile dvs.

2 Corinteni, Capitolul 2

¹ Așadar, am hotărât în mine însumi să nu mă mai întorc la voi cu întristare[1]. ² Fiindcă, dacă vă întristez din nou, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine?[2] ³ Și v-am scris[3] lucrul acesta pentru ca, la venirea mea[4], să nu am parte de întristare de la cei care ar trebui să-mi facă bucurie, convins fiind, cu privire la voi toți, că bucuria mea este a voastră a tuturor. ⁴ Căci din multă mâhnire și cu strângere de inimă v-am scris, printre multe lacrimi, nu ca să fiți întristați ci, dimpotrivă[5], să cunoașteți dragostea mereu crescândă[6] pe care o am față de voi.

Iertarea pentru cel care a păcătuit

⁵ Iar dacă cineva[7] a produs întristare, nu pe mine m-a întristat, ci pe voi toți – cel puțin în parte, ca să nu spun prea mult[8]. ⁶ Pentru unul ca acesta, pedeapsa dată de cei mai mulți este suficientă, ⁷ așa că este mai bine pentru voi să-l iertați și să-l mângâiați, ca nu cumva să fie copleșit[9] de prea multă întristare. ⁸ De aceea, vă îndemn să vă reafirmați[10] dragostea față de el. ⁹ Căci pentru aceasta v-am și scris: ca să vă pun la încercare și să știu dacă sunteți ascultători în toate[11]. ¹⁰ Pe cine iertați voi îl iert și eu; pentru că și eu, dacă am iertat ceva, de dragul vostru am iertat, în prezența lui Cristos, ¹¹ ca să nu fim înșelați de Satan[12], fiindcă nu suntem în necunoștință de planurile[13] lui.

Neliniștea și ușurarea lui Pavel

¹² Când am venit la Troa[14] pentru Evanghelia lui Cristos și mi s-a deschis o ușă[15] în Domnul, ¹³ n-am avut liniște în duhul meu, pentru că nu l-am găsit pe Titus, fratele meu, ci, luându-mi rămas bun de la ei, am pornit spre Macedonia. ¹⁴ Mulțumire fie adusă lui Dumnezeu care, în Cristos, ne poartă întotdeauna în procesiunea triumfală[16] și răspândește prin noi, în orice loc, mireasma[17] cunoașterii Lui. ¹⁵ Căci noi suntem înaintea lui Dumnezeu o plăcută mireasmă[18] a lui Cristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii[19] și printre cei care sunt pe calea pierzării; ¹⁶ pentru unii o mireasmă de la moarte spre moarte[20], iar pentru alții o mireasmă de la viață spre viață. Și cine este destoinic pentru aceste lucruri[21]? ¹⁷ Căci noi nu suntem ca cei mulți[22], care fac negustorie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, în Cristos, noi vorbim înaintea lui Dumnezeu cu sinceritate, ca din partea lui Dumnezeu.

________________________

[1] 2:1 Majoritatea exegeților cred că Pavel face aluzie la o vizită anterioară pe care le-o făcuse corintenilor, neconsemnată în Faptele Apostolilor, vizită care s-a încheiat într-o manieră dramatică în ce privește relația apostolului cu biserica din Corint.

[2] 2:2 Traducerea prin echivalentul dinamic exprimă și mai clar ideea: Fiindcă, dacă vă întristez din nou, cine ar mai rămâne ca să mă înveselească pe mine?

[3] 2:3-4 Referirea este probabil la o scrisoare anterioară, numită „scrisoarea aspră”, pe care apostolul le-a scris-o în perioada dintre scrierea celor două epistole canonice.

[4] 2:3 Lit. atunci când voi fi venit (ἐλθὼν, participiu aorist). Modificat pentru claritate. Cu privire la această vizită pe care apostolul o anunță aici, vezi și 2 Cor 12:14; 13:1.

[5] 2:4 Adverbul dimpotrivă derivă aici din conjuncția puternic contrastantă avlla,, ci.

[6] 2:4 Lit. dragostea pe care o am tot mai din belșug față de voi. Din rațiuni stilistice, am înlocuit adverbul tot mai din belșug cu adjectivul mereu crescândă, păstrând ideea de creștere a acestui sentiment.

[7] 2:5 Opinia majoritară este că prin acest cineva se face referire la incestuosul din Corint (vezi 1 Cor 5:1-5).

[8] 2:5 Sau ca să nu exagerez. Lit. ca să nu (vă) împovărez (cu cuvinte). Modificat pentru claritate.

[9] 2:7 Gr. καταποθῇ, înghițit, devorat, consumat. Modificat din rațiuni stilistice.

[10] 2:8 Sau să decideți să-l iubiți. Ambele variante sunt recomandate de BDAG 579, s.v. κυρόω 2.

[11] 2:9 Lit. ca să vă cunosc rezultatul încercării, dacă sunteți ascultători în toate. Modificat pentru claritate. Substantivul δοκιμή, folosit aici, se traduce prin test/încercare sau rezultatul încercării (BDAG 256, s.v. 1 și 2).

[12] 2:11 Sau ca Satan să nu profite de noi.

[13] 2:11 Sau modul lui de a gândi.

[14] 2:12 Un oraș în partea de NV a peninsulei Asia Mică, locul în care Pavel avusese mai înainte vedenia cu omul din Macedonia (Fap 16:8-9).

[15] 2:12 „A se deschide o ușă” (gr. ἀνοίγειν θύραν ) este un idiom pentru crearea unei oportunități. Întrucât această oportunitate este caracterizată ca fiind „în Domnul”, devine clar că Pavel se referă la o oportunitate de a vesti Evanghelia.

[16] 2:14 Cuvintele „care ne poartă în procesiunea triumfală” sunt traducerea unui singur cuvânt grecesc, participiul θριαμβεύοντι. Imaginea provine din domeniul militar când, în cadrul unei procesiuni triumfale, împăratul sau generalii săi învingători purtau câțiva captivi în carul lor, ca o marcă a victoriei obținute. Apostolul Pavel este confortabil cu rolul de captiv pe care îl are în procesiunea triumfală a Evangheliei, care înaintează spre marginile pământului. Deși captiv al lui Cristos (vezi „în Cristos”), apostolul este părtaș la biruința Acestuia. Sensul acesta al verbului este recomandat de BDAG 459, s.v. θριαμβεύω 1.a. și de TDNT, vol. III, 159-160, s.v. θριαμβεύω. O altă traducere, mai puțin potrivită în contextul epistolei, este: care întotdeauna ne face să triumfăm (rom. BTF; engl. KJV). Traducerile care menționează conducerea la biruință (rom. BRC, GBV, NTR, VBA, VBOR, VBRC) sunt eronate, întrucât verbul în speță nu face referire la victorie, ci la triumful de după victorie.

[17] 2:14 Gr. ὀσμή, miros, odor, mireasmă, fără a se preciza dacă mirosul este unul plăcut sau neplăcut. În v. 16, această mireasmă care este „cunoașterea lui Dumnezeu”, are dublu efect asupra celor care vin în contact cu ea: oferă viață celor care sunt pe calea mântuirii și moarte celor care sunt pe calea pierzării.

[18] 2:15 Gr. εὐωδία, mireasmă plăcută, spre deosebire de termenul folosit în v. 14 și 16.

[19] 2:15 Lit. se mântuiesc sau sunt în curs de a fi mântuiți. Participiul prezent σωζομένοις nu descrie aici oameni care sunt deja mântuiți, ci oameni care sunt în procesul de a fi mântuiți. Am adoptat aici traducerea lui Cornilescu, cei ce sunt pe calea mântuirii, întrucât surprinde foarte bine aspectul continuu al participiului prezent. Vezi și Ralph P. Martin, 2 Corinthians (WBC), Waco TX, Word Publishing, 1986, p. 48. La fel și cu participiul ἀπολλυμένοις, cei care pier sau cei care sunt în curs de a pieri. Pentru „cei care sunt pe calea pierzării”, vezi și 4:3.

[20] 2:16 Sensul este: o mireasmă a morții care duce la moarte. La fel, o mireasmă a vieții care duce la viață.

[21] 2:16 Cu referire la totalitatea acțiunilor care caracterizează misiunea lui Pavel.

[22] 2:17 Unele mss conțin: ca ceilalți.

Epistola către Romani finalizată

În sfârșit, am finalizat traducerea Epistolei către Romani. Am început-o în primăvară, probabil în aprilie, dar între timp am lucrat la alte două proiecte (traducerea unui curs în limba engleză și la scrierea unui capitol în Manualul de doctrine al Cultului Creștin Penticostal) și am fost într-o călătorie de 5 săptămâni în Romania (la ITP) și în Africa.

Am găsit, cum era de așteptat, că traducerea acestei epistole este mult mai dificilă decât traducerea evangheliilor sau a Faptelor apostolilor. De aceea și viteza de lucru a fost substanțial redusă.

Voi posta, în ceea ce urmează, traducerea primului capitol, cu mențiunea că textul nu a trecut prin furcile caudine ale vreunui revizor literar sau ale unui specialist în limba greacă.

Your feedback is welcomed!

EPISTOLA APOSTOLULUI PAVEL CĂTRE ROMANI

Capitolul 1

Salutul apostolic

¹ Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia lui Dumnezeu, ² pe care a promis-o mai dinainte prin profeții Săi, în Sfintele Scripturi. ³ Ea Îl prezintă pe Fiul Său, Isus Cristos Domnul nostru[1], născut din sămânța lui David, în ce privește trupul, ⁴ iar în ce privește Duhul sfințeniei, rânduit[2] ca Fiul Puternic al lui Dumnezeu[3], prin învierea din morți. ⁵ Prin El am primit noi har și chemare apostolică[4] așa încât, pentru[5] Numele Lui, să aducem la o ascultare izvorâtă din credință[6] oameni din toate Neamurile, ⁶ între care sunteți și voi, cei chemați să fiți ai lui Isus Cristos. ⁷ Tuturor celor ce sunteți în Roma, preaiubiți de Dumnezeu, chemați să fiți sfinți: Har și pace vouă, de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Dorința lui Pavel de a vizita Roma

⁸ Mai întâi, mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toți, căci credința voastră este făcută de cunoscut[7] în toată lumea. ⁹ Martor îmi este Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, prin vestirea Evangheliei Fiului Său, că îmi aduc aminte de voi neîncetat, ¹⁰ și întotdeauna cer în rugăciunile mele ca, prin voia lui Dumnezeu, să am în sfârșit prilejul de a veni la voi. ¹¹ Căci doresc mult să vă văd, ca să vă împart vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră; ¹² și aceasta pentru a fi îmbărbătați împreună, fiecare prin credința celuilalt – a voastră cât și a mea. ¹³ Nu vreau să nu știți, fraților, că de multe ori mi-am propus să vin la voi ca să am și printre voi vreun rod, cum am și printre celelalte Neamuri, dar până în prezent am fost împiedicat. ¹⁴ Le sunt dator și grecilor, și barbarilor, și celor înțelepți, și celor neînțelepți. ¹⁵ Așadar, în ce mă privește, sunt gata să vă vestesc Evanghelia și vouă, celor din Roma.

Puterea Evangheliei

¹⁶ Mie nu mi-e rușine de Evanghelie[8], căci ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea fiecărui om care crede – mai întâi a iudeului, apoi a grecului – ¹⁷ căci în ea se descoperă dreptatea lui Dumnezeu[9], din credință spre credință, după cum este scris: „Cel drept va trăi prin credință”[10].

Starea de păcat a omenirii

¹⁸ Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei impietăți și a oricărei nedreptăți a oamenilor care, în nelegiuirea lor, suprimă adevărul, ¹⁹ fiindcă ce se poate cunoaște[11] despre Dumnezeu este vizibil în ei înșiși[12], căci Dumnezeu le-a arătat. ²⁰ Într-adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, adică puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd clar de la crearea lumii, fiind înțelese prin lucrurile create, pentru ca ei să n-aibă nicio scuză. ²¹ Căci, deși L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au fost recunoscători, ci au ajuns pervertiți în gândurile lor, iar inima lor neînțeleaptă s-a întunecat. ²² Au pretins că sunt înțelepți, dar au ajuns nebuni ²³ și au înlocuit[13] slava Dumnezeului nemuritor cu un chip ce se aseamănă cu omul muritor, cu păsări, patrupede și reptile.

²⁴ De aceea i-a lăsat Dumnezeu pradă poftelor inimilor lor, spre necurăție, ca să-și necinstească[14] trupurile între ei. ²⁵ Aceștia au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna, s-au închinat și au slujit creaturii în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci! Amin. ²⁶ De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă unor patimi rușinoase[15], căci femeile lor au înlocuit fireasca relație intimă[16], cu una împotriva firii. ²⁷ Tot așa și bărbații, renunțând la fireasca relație intimă cu femeia[17], s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit bărbați cu bărbați fapte rușinoase și au primit în ei înșiși răsplata cuvenită pentru rătăcirea lor. ²⁸ Și, pentru că n-au găsit de cuviință să-L recunoască pe Dumnezeu[18], Dumnezeu i-a lăsat pradă unei minți lipsite de judecată, ca să facă lucruri nepotrivite. ²⁹ Astfel, sunt plini de orice nedreptate,[19] nemernicie, lăcomie, răutate; plini de invidie, ucidere, ceartă, înșelăciune, dușmănie; sunt bârfitori, ³⁰ defăimători, urâtori de Dumnezeu, obraznici, îngâmfați, lăudăroși, iscusiți în cele rele, neascultători de părinți, ³¹ fără minte, fără cuvânt, fără dragoste firească,[20] fără milă. ³² Aceștia, cu toate că au cunoscut hotărârea dreaptă a lui Dumnezeu că cei care fac astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, nu numai că le fac, ci îi și aprobă pe cei care le fac.

______________________

[1] 1:3 Cuvintele Isus Cristos Domnul nostru apar în textul grecesc la sfârșitul versetului 4, topică ce ar rezulta într-o citire greoaie în limba română și ar necesita introducerea unor cuvinte auxiliare explicative. Mutarea cuvintelor dintr-un verset în altul nu este recomandată decât atunci când topica din limba în care se traduce cere neapărat o rearanjare a ordinii cuvintelor.

[2] 1:4 Sau declarat.

[3] 1:4 Lit. Fiul lui Dumnezeu cu putere. Întrucât locuțiunea prepozițională „cu putere” (gr. ἐν δυνάμει) are aici rolul unui adjectiv, descriind o calitate a Fiului lui Dumnezeu, ea poate fi tradusă prin adjectivul „puternic”, așa cum recomandă BDAG 723, s.v. ὁρίζω 2b. Isus a fost dintotdeauna Fiul lui Dumnezeu dar, la învierea Sa, a fost declarat Fiul Puternic al lui Dumnezeu.

[4] 1:5 Lit. apostolat. Explicat pentru claritate.

[5] 1:5 Sau de dragul, în beneficiul.

[6] 1:5 Lit. o ascultare a credinței. Modificat pentru claritate. Genitivul πίστεως trebuie înțeles ca un genitiv de sursă, credința fiind sursa ascultării. Vezi BDAG 1028, s.v. ὑπακοή, 1b.

[7] 1:8 Gr. καταγγέλλεται = este vestită, în sensul că este anunțată mereu și mereu (verbul este la prezent indicativ, diateza pasivă), în felul acesta răspândindu-se în toată lumea. Modificat pentru a evita interpretarea cuvântului vestită ca adjectiv, cu sensul de „renumită”.

[8] 1:16 Unele mss conțin: Evanghelia lui Cristos.

[9] 1:17 Genitivul „a lui Dumnezeu” (gr. Θεοῦ) trebuie înțeles aici ca un genitiv de sursă: o dreptate a cărei sursă este Dumnezeu și pe care El o oferă omului.

[10] 1:17 Sau Cel care este drept prin credință va trăi. Citat din Hab 2:4.

[11] 1:19 Sau ceea ce este cunoscut.

[12] 1:19 Sau cunoscut printre ei.

[13] 1:23 Verbul ἀλλάσσω are și sensul de a schimba, a transforma, a altera ceva, dar aici sensul este acela de a înlocui.

[14] 1:24 Avem aici o utilizare epexegetică a infinitivului precedat de articolul τοῦ (τοῦ ἀτιμάζεσθαι), în sensul că acest infinitiv explică ce înseamnă ca omul să fie lăsat pradă poftelor.

[15] 1:26 Sau josnice.

[16] 1:26 Lit. întrebuințarea firească, cu referire la relațiile intime și/sau funcțiunea reproductivă a femeii. Modificat atât pentru claritate, cât și din rațiuni stilistice.

[17] 1:27 Lit. întrebuințarea firească a femeii. Modificat pentru claritate și din rațiuni stilistice.

[18] 1:28 Lit. să-L aibă pe Dumnezeu în cunoștința lor. Sensul propoziției poate fi redat pe scurt: să-L recunoască pe Dumnezeu, așa cum sugerează BDAG 369, s.v. ἐπίγνωσις, și așa cum apare în CSB, ESV și NASB.

[19] 1:29 Unele mss adaugă: desfrâu.

[20] 1:31 Unele mss adaugă: neînduplecați.

Un „update” la traducerea Noului Testament

Zilele trecute am încheiat traducerea Evangheliei după Luca, cartea din Noul Testament cu cele mai multe versete (1.151). Calculând după numărul de versete, până la această dată am tradus 56% din Noul Testament. Între timp, printre picățele, am tradus și 1 Timotei, din greacă în engleză, pentru o nouă traducere a Bibliei la care se lucrează în SUA.

Doresc să mulțumesc prietenilor care susțin financiar acest proiect de traducere (TSBR). Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi și familiile voastre cu sănătate și cu tot ceea ce aveți de trebuință!

Ca mostră de traducere, vă ofer ultimul capitol din Evanghelia după Luca:

Învierea lui Isus
(Mt 28:1-10; Mc 16:1-8; In 20:1-10)

¹ În zorii primei zile a săptămânii, ele[1] au venit la mormânt aducând miresmele pe care le-au pregătit. ² Au găsit piatra rostogolită de la intrarea mormântului. ³ Au intrat și nu au găsit trupul Domnului Isus[2]. ⁴ Pe când erau încă nedumerite cu privire la acest lucru, iată că doi bărbați în haine strălucitoare stăteau în fața lor. ⁵ Cuprinse de frică, ele și-au plecat fețele la pământ. Atunci ei le-au zis: „De ce-L căutați pe Cel Viu printre cei morți? ⁶ Nu este aici! A fost înviat![3] Aduceți-vă aminte cum v-a spus pe când era încă în Galileea: ⁷ «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși, să fie răstignit, iar a treia zi să învie»”. ⁸ Și ele și-au adus aminte de cuvintele Lui. ⁹ Întorcându-se de la mormânt, ele au povestit toate acestea celor unsprezece și tuturor celorlalți. ¹⁰ Cele care le-au spus apostolilor aceste lucruri erau: Maria Magdalena, Ioana[4], Maria – mama lui Iacov – și celelalte femei care erau împreună cu ele. ¹¹ Însă cuvintele lor li s-au părut basme ucenicilor; și nu le-au crezut. ¹² Dar Petru s-a ridicat și a alergat la mormânt.  Când s-a aplecat, n-a văzut decât fâșiile de pânză[5]. Apoi a plecat mirându-se de ceea ce s-a întâmplat.[6]

Călătoria spre Emaus
(Mc 16:12-13)

¹³ În aceeași zi, doi dintre ei mergeau spre un sat numit Emaus, la o distanță de șaizeci de stadii[7] de Ierusalim. ¹⁴ Ei vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. ¹⁵ În timp ce vorbeau și se întrebau, Isus Însuși S-a apropiat și mergea alături de ei. ¹⁶ Dar ochii lor erau împiedicați ca să-L recunoască. ¹⁷ El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați[8] între voi pe drum[9]?” Ei s-au oprit și arătau foarte triști. ¹⁸ Unul din ei numit Cleopa I-a răspuns: „Tu ești singurul care vizitează Ierusalimul și nu știi ce s-a petrecut în cetate[10] în aceste zile? ¹⁹ El i-a întrebat: „Ce anume?” Și ei I-au răspuns: „Cele întâmplate cu Isus din Nazaret, care era un profet puternic în faptă și-n cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor, ²⁰ cum preoții de seamă și dregătorii noștri L-au dat să fie condamnat la moarte și L-au răstignit. ²¹ Noi speram că El este Cel care trebuia să-l răscumpere pe Israel dar, cu toate acestea, aceasta este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri. ²² Ba, mai mult, niște femei de-ale noastre ne-au uimit. Fiind dis-de-dimineață la mormânt ²³ și negăsindu-I trupul, au venit și au spus că au avut o vedenie cu îngeri care le-au spus că El este viu. ²⁴ Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt și au găsit întocmai după cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. ²⁵ Atunci El le-a zis: „O nepricepuților și greoi la inimă când e vorba să credeți în toate cele rostite de profeți. ²⁶ Oare nu trebuia să sufere Cristos acestea și să intre în slava Sa?” ²⁷ Și începând de la Moise și de la toți profeții, le-a explicat în toate Scripturile cele scrise cu privire la El.

²⁸ S-au apropiat de satul spre care mergeau și El S-a făcut că merge mai departe. ²⁹ Atunci ei L-au rugat stăruitor: „Rămâi cu noi, că este spre seară și ziua e pe sfârșite!” Și a intrat ca să rămână cu ei. ³⁰ În timp ce stătea la masă[11] cu ei, a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o și le-a dat-o. ³¹ Atunci li s-au deschis ochii și L-au recunoscut. Dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor. ³² Și au zis unul către altul: „Oare nu ne ardea inima [în noi][12] când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” ³³ S-au ridicat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim și i-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei ce erau împreună cu ei. ³⁴ Aceștia[13] ziceau că Domnul a înviat cu adevărat și i s-a arătat lui Simon. ³⁵ Apoi, au început și ei să povestească[14] ce s-a petrecut pe drum și cum li S-a făcut cunoscut la frângerea pâinii.

Isus se arată ucenicilor
(Mt 28:16-20; Mc 16:14-18; In 20:19-23; Fap 1:6-8)

³⁶ Pe când vorbeau ei despre aceste lucruri, Isus Însuși a stat în mijlocul lor și le-a zis[15]: „Pace vouă!”[16] ³⁷ Înspăimântați și cuprinși de teamă, ei credeau că văd un duh. ³⁸ Și El le-a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se nasc[17] îndoieli în inimă? ³⁹ Priviți mâinile și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt! Atingeți-mă și vedeți, pentru că un duh nu are carne și oase, așa cum Mă vedeți pe Mine că am”. ⁴⁰ Și spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele.[18] ⁴¹ Fiindcă, de bucurie, ei tot nu credeau[19] și se mirau, El i-a întrebat: „Aveți ceva de mâncare aici?” ⁴² Și I-au dat o bucată de pește fript.[20] ⁴³ El a luat-o și a mâncat-o în fața lor.

⁴⁴ Apoi le-a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi: că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi”. ⁴⁵ Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile ⁴⁶ și le-a zis: „Așa stă scris[21]: Cristos trebuia să sufere și a treia zi să învie din morți, ⁴⁷ iar pocăința spre[22] iertarea păcatelor să fie vestită în Numele Lui, la toate Neamurile, începând din Ierusalim[23]. ⁴⁸ Voi sunteți martorii acestor lucruri! ⁴⁹ Iată, Eu trimit peste voi promisiunea Tatălui[24] Meu! Dar, voi rămâneți în cetate[25] până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!”

Înălțarea lui Isus
(Mc 16:19-20; Fap 1:9-11)

⁵⁰ Apoi i-a condus afară spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. ⁵¹ Și, în timp ce-i binecuvânta, S-a despărțit de ei și fost luat la cer[26]. ⁵² Iar ei, după ce I s-au închinat[27], s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie. ⁵³ Erau tot timpul în Templu, binecuvântându-L[28] pe Dumnezeu.[29]

[1] Unele mss adaugă: și alte femei împreună cu ele.

[2] Unele mss omit: Domnului Isus. Altele conțin: trupul lui Isus.

[3] Verbul este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

[4] Vezi Lc 8:3

[5] Unele mss adaugă: întinse acolo.

[6] Unele texte apusene (D it) omit complet v. 12.

[7] Un stadion era a opta parte dintr-o milă romană. În sistemul metric, 1 stadion = 187 m. Distanța de la Ierusalim la Emaus era de peste 11 km.

[8] Verbul ἀντιβάλλω, un hapax legomenon în NT, înseamnă a arunca împotriva cuiva și, astfel, descrie o conversație aprinsă.

[9] Lit., „în timp ce mergeți pe jos” (περιπατοῦντες).

[10] Lit., „în ea”. Modificat pentru claritate.

[11] Lit., „stătea rezemat”. În timpul lui Isus, mesenii stăteau pe niște saltele sau rogojini, în jurul unor mese joase. Erau rezemați pe cotul stâng, și se serveau cu mâna dreaptă.

[12] Unele mss nu conțin cuvintele din paranteză.

[13] Cu referire la cei unsprezece și ceilalți care erau împreună cu ei.

[14] Un imperfect incoativ, care pune accentul pe începutul acțiunii, nu pe durata ei.

[15] Lit., „le zice”, un prezent istoric sau prezentul naratorului.

[16] Unele texte apusene (D it) omit cuvintele: și le-a zis: „Pace vouă!”

[17] Gr. ἀναβαίνουσιν, se ridică.

[18] Unele texte apusene (D it) omit complet v. 40.

[19] Această propoziție subordonată care exprimă cauzalitate este produsul participiului circumstanțial de cauză ἀπιστούντων. Acest participiu arată motivul pentru care Isus i-a întrebat pe ucenici despre mâncare.

[20] Unele mss adaugă: și un fagure de miere.

[21] Unele mss adaugă: și așa trebuia.

[22] Unele mss au aici conjuncția și în locul prepoziției spre: pocăința și iertarea păcatelor să fie …

[23] Vezi Fap 1:8; cap. 2.

[24] Genitivul τοῦ Πατρός trebuie înțeles ca un genitiv subiectiv: promisiunea făcută de Tatăl.

[25] Unele mss adaugă: Ierusalimului.

[26] Unele mss (א* D it sy^s) omit: și a fost luat la cer.

[27] Unele texte apusene (D it sy^s) omit referirea la închinare.

[28] Unele mss conțin: lăudându-L și binecuvântându-L. Altele conțin doar: lăudându-L.

[29] Majoritatea mss, unele din acestea fiind importante, adaugă: Amin. Multe mss importante, însă, nu conțin cuvântul. Studiul criticii textuale arată că era o practică obișnuită a unor copiști de a adăuga Amin! la fiecare carte a NT, pentru a marca în felul acesta sfârșitul ei.

Ediția pilot TSBR

Au trecut mai bine de unsprezece luni de când am început proiectul de traducere a Noului Testament. Cu aproximativ trei săptămâni în urmă, am finalizat traducerea Evangheliei după Matei și, cu aceasta, am traduse 11 cărți din 27. Procentual, luând în calcul doar cărțile finalizate, am tradus 42% din Noul Testament. Așa cum am anticipat atunci când am început, proiectul va dura în jur de 2 ani. După ce voi încheia traducerea, voi mai avea de lucru la introducerea referințelor biblice, probabil alte 2-3 luni.

 Între timp, am publicat cu Societatea Biblică Română din Oradea o ediție pilot care conține 3 din cele 11 cărți finalizate. Eu le trimisesem 4 cărți (Marcu, Faptele Apostolilor, Galateni și 1 Ioan) dar, din lipsă de timp pentru revizuirea materialului așa încât ediția pilot să apară înainte de Conferința pastorală de la Sovata, SBRO a inclus în broșură doar trei cărți. Este bine și așa, cu toate că era important ca și Faptele Apostolilor să fi fost inclusă, întrucât este o carte de căpătâi a Noului Testament pentru teologia penticostală.

  

Emanuel Conțac a făcut deja o prezentare sumară, dar echilibrată, a acestei ediții pilot pe blogul lui (vaisamar.wordpress.com), chiar înainte ca eu să o fi văzut tipărită (la mine a ajuns doar la începutul lunii noiembrie). Cu privire la câteva obiecțiuni ridicate de colegul Emanuel Conțac, am răspuns deja pe blogul lui. În general, sunt mulțumit de grafica ediției pilot, cu o excepție: textul notelor de subsol trebuia imprimat cu un font mai măricel, întrucât este greu de citit.

 În rest, calificativele pentru traducere le veți da dumneavoastră, cititorii. Celor care au primit broșura și apucă să vadă și această postare, le adresez rugămintea de a citi din ediția pilot atât cât să vă formați o opinie, ca apoi să completați chestionarul inclus și să-l trimiteți la SBRO, pe adresa indicată în chestionar. În cazul în care nu aveți timp să umblați la poștă, puteți face o fotografie chestionarului completat și să o trimiteți  la SBRO, prin SMS sau email (0753 050 005, office@sbro.ro). Este foarte important să primim feedback de la cât mai multe persoane, așa încât să ne formăm o opinie cu privire la ce așteaptă publicul cititor.

Vă mulțumesc!

 

A dat Isus comenzi contradictorii?

În grădina Ghetsimani, după ce S-a rugat de trei ori, Isus se întoarce la ucenicii care dormeau și, deranjat de neputința lor de a veghea împreună cu El, le zice: „De acum încolo, dormiți și odihniți-vă!” După cum curge narațiunea în Matei și Marcu, după numai câteva secunde, Isus le dă ucenicilor o altă comandă, care o contrazice pe prima: „Sculați-vă, haideți să mergem!” „Dormiți și odihniți-vă! …… Sculați-vă, haideți să mergem!”

Pentru cititor, aceste comenzi contradictorii lasă impresia unei instabilități care-L caracterizează pe Isus, cel puțin în ceea ce privește starea de spirit și luciditatea exprimării, dacă nu și modul de abordare a pasului următor, etc. Avem, parcă, imaginea unui Isus încurcat. O astfel de imagine, însă, nu poate fi reală. Evangheliștii sinoptici accentuează în mod repetat determinarea lui Isus de a merge la Ierusalim ca să moară pentru cei păcătoși. 

Cum explicăm atunci imaginea aceasta a unui Isus „încurcat” care acum zice una, iar în secundele următoare spune altceva! Nu cumva această imagine este creată de traducător? Este adevărat, există traduceri în care această contradicție nu apare, dar sunt aceste traduceri corecte?

Cheia rezolvării acestei dileme pare să se afle în v. 45, mai precis în cuvintele prin care este exprimată prima „comandă”: „De acum încolo, dormiți și odihniți-vă!” (Καθεύδετε ‹τὸ› λοιπὸν καὶ ἀναπαύεσθε). Cele două verbe, a dormi și a se odihni, au aceeași formă atât la prezent indicativ cât și la imperativ. Care din cele două moduri verbale exprimă intenția lui Isus? Apoi, avem adverbul ‹τὸ› λοιπὸν care poate fi tradus prin: în sfârșit, în rest, de acum încolo, de aici încolo, în viitor.   BDAG 602, s.v. λοιπός 3.a., dar și Bill Mounce (https://billmounce.com/greekvocabulary) recomandă ca adverbul ‹τὸ› λοιπὸν să fie tradus aici prin încă (engl. still). În acest caz, propoziția poate lua forma unei afirmații: Voi încă dormiți și vă odihniți! sau a unei întrebări: Încă (mai) dormiți și vă odihniți?

Exprimarea cuvintelor lui Isus printr-o întrebare constituie un avantaj, întrucât elimină contradicția de care vorbeam. Isus îi întreabă pe ucenici: Încă (mai) dormiți și vă odihniți? după care le spune: „Sculați-vă, haideți să mergem!” Dar, trebuie să ne întrebăm cât de corectă este sugestia BDAG și a lui Mounce, având în vedere că atât Matei cât și Marcu puteau folosi adverbul ἔτι, încă, un adverb mult mai comun pentru acest mod de exprimare.

Aparent, mai există o posibilitate de traducere care elimină contradicția dintre cele două „comenzi” date de Isus, anume dacă traducem propoziția în speță prin „Dormiți și odihniți-vă de aici încolo!”, adică după ce vor trece aceste evenimente, dar acum „Sculați-vă, haideți să mergem!” Cu alte cuvinte, totul depinde de felul în care înțelegem adverbul ‹τὸ› λοιπὸν. Adverbul „de acum încolo” se referă la intervalul de timp care începe în momentul vorbirii. Adverbul sugerat de mine, „de aici încolo” se referă la un interval de timp care nu începe neapărat în momentul vorbirii, ci în contextul acelor circumstanțe. „De aici încolo” poate însemna și „mai încolo”, după ce vor trece aceste evenimente. De fapt, BDAG oferă și posibilitatea de a traduce adverbul ‹τὸ› λοιπὸν prin în viitor.

Am putea, atunci, să traducem cuvintele Καθεύδετε ‹τὸ› λοιπὸν καὶ ἀναπαύεσθε prin „Dormiți și odihniți-vă mai târziu!” sau „…. mai încolo!”?

Aștept opinia colegilor traducători!

Neghină sau zizanie?

Sunt cu traducerea Noului Testament în capitolul 13 din Evanghelia după Matei (nu am luat cărțile NT în ordinea în care apar în canonul NT). Parabola semănătorului este binecunoscută de majoritatea cititorilor NT. Mulți dintre ei au auzit despre neghină doar din evanghelie, fără să fi avut ocazia să vadă sau să identifice planta pe teren.

Că planta de care vorbește Isus în această parabolă nu este neghina știam de câteva zeci de ani și chiar am amintit în predicile mele, atunci când era cazul, despre această discrepanță. Până acum, însă, nu m-am apucat să fac vreo investigație în sensul acesta. Ajungând acum cu traducerea în acest punct și dorind să fiu cât mai fidel textului original, m-am văzut silit să fac puțină cercetare și în domeniul botanic 🙂

Termenul grecesc folosit de Isus pentru planta semănată noaptea de vrăjmaș este ζιζάνια (zizánia). DEX ’09 descrie zizania după cum urmează:

ZIZÁNIE  – Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare alungite, cu spicul asemănător cu cel al pirului, cultivată ca plantă furajeră și ornamentală (Lolium perenne).

Planta mai este cunoscută și ca raigrass englezesc (sau wild rice). Iată și cum arată zizania și spicul ei:

   

Toate versiunile românești ale NT, traduc termenul grecesc zizánia prin neghină. DEX ’09 descrie neghina astfel:

NEGHÍNĂ, neghine, s. f. Buruiană anuală din familia cariofilaceelor cu tulpina și cu frunzele păroase, cu flori roșii-purpurii, cu sămânța măruntă, de culoare neagră, răspândită în culturile de grâu; năgară (Agrostemma githago).

Iată aspectul fizic al acestei plante:

 

Și totuși, la itemul neghină, DEX-ul menționează și zizania, ca sens secundar al neghinei, după cum urmează:

NEGHÍNĂ s. (BOT.; Agrostemma githago) năgară, zizanie, (pop.) mălură, (înv. și reg.) plevilă, (reg.) negreață, (înv.) pleavă.

• sursa: Sinonime (2002)

 

Dar, această echivalare în vorbirea curentă a neghinei cu zizania nu este una științifică. Este clar că vorbim de două plante complet diferite: sunt din familii diferite (una este erbacee din familia gramineelor, sau cerealelor, alta din familia cariofilaceelor), au denumiri botanice diferite (Lolium perenne vs. Agrostemma githago) și … arată complet diferit!

Chiar dacă în vorbirea curentă ne referim la două plante diferite folosind același cuvânt (neghină), trebuie să ne întrebăm care din cele două plante este menționată în Parabola semănătorului. În ce mă privește, nu am nici o îndoială că Isus s-a referit la zizanie, și nu la neghină.

Sunt convins că și alți traducători au făcut investigații de acest gen cu privire la neghină vs. zizanie. Totuși, având la îndemână aceste informații, mă întreb de ce există reticență din partea traducătorilor de a folosi în traducere cuvântul corect, care se referă la planta menționată de Isus!? Doar pentru că în România neghina este mai bine cunoscută decât zizania? Sau pentru că ne-am obișnuit cu „Pilda neghinei” în loc de „Pilda zizaniei”? Urmând acest raționament, americanii ar trebui să vorbească de „lanurile de porumb” în loc de „lanurile de grâu” (Mt 12:1), sau despre un Isus care „Își va strânge porumbul în hambar” în loc de Isus care „Își va strânge grâul în grânar” (Mt 3:12). Cum am privi, noi românii, această adaptare „geo-culturală” a termenilor biblici?

Există două indicii în text că planta la care se referă Isus are un aspect asemănător grâului, cel puțin în faza de început a dezvoltării sale. În v. 29, stăpânul casei nu permite slugilor să smulgă zizania în această fază incipientă de dezvoltare a ei, ca nu cumva să smulgă și grâul. Probabil pentru că paiul acesteia se asemăna foarte mult cu paiul de grâu. Apoi, în v. 30, același stăpân spune slugilor să adune zizania și să o lege „în snopi” ca să fie arsă. Doar plantele cu tulpină alungită se leagă în snopi! Neghina nu cade în această categorie.

M-am uitat în câteva versiuni moderne ale NT și am descoperit că multe dintre ele traduc termenul grecesc zizánia prin echivalentul lexical care descrie corect această plantă: Louis Segond, ed. rev. 1979, – l’ivraie; NT italian, trad. din gr., ed. 1992 – zizzanie; NKJV, NASB et. al. – tares. Traducerea germană Lutherbibel, ed. rev. 1984, folosește genericul Unkraut, iarbă. La fel, mai multe traduceri englezești folosesc genericul „weeds”, cu o notă infrapaginală care menționează „tares”. Totuși, niciuna din versiunile consultate nu traduc grecescul zizánia printr-un termen care să descrie o plantă cu totul diferită de familia gramineelor, așa cum fac traducerile românești.

Ținând cont de faptul că termenul zizania există în limba română, de asemănarea dintre zizanie și grâu, sugerată chiar de textul biblic, și de deosebirea mare care este între neghină și zizanie consider că ar trebui să ne învingem reticența de a înlocui neghina cu zizanie.

Sper ca prin această sugestie să nu bag zâzanie printre traducători. Este altceva decât zizania, chiar dacă au aceeași origine! 🙂

 

 

          

Evanghelia lui Marcu: Capitolul 7

Am încheiat traducerea Evangheliei după Marcu. Vă supun atenției Capitolul 7. Sper ca în vara aceasta să putem scoate ediția pilot.

Capitolul 7

Datinile bătrânilor
(Mt 15:1-20)

     1 Fariseii și câțiva dintre cărturari, veniți din Ierusalim, s-au adunat la El 2 și i-au văzut pe unii dintre ucenicii Lui că mâncau pâine[1] cu mâinile necurate, adică nespălate. 3 Căci fariseii și toți iudeii, păstrând datinile[2] bătrânilor, nu mănâncă dacă nu-și spală mâinile cu grijă[3]. 4 Sau dacă nu se îmbăiază când se întorc de la piață, nu mănâncă. Și sunt multe alte datini pe care le-au primit ca să le țină: spălarea paharelor, a ulcioarelor și vaselor, și a paturilor[4]. 5 Deci[5], fariseii și cărturarii L-au întrebat: „De ce nu țin ucenicii Tăi tradițiile bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile necurate?” 6 El le-a zis: „Bine a profețit Isaia despre voi ipocriții[6], după cum stă scris:

«Poporul acesta mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de mine.
     7 În zadar Mă cinstesc ei dând altora, ca învățături, niște porunci ale oamenilor.»[7]
 
      8 Ați părăsit porunca lui Dumnezeu și păziți datina oamenilor.”[8] 9 Apoi le-a zis: „Frumos![9] Voi dați la o parte porunca lui Dumnezeu, ca să țineți[10] datina voastră! 10 Căci Moise a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!» și «Cel care-și vorbește de rău tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea!» 11 Voi, însă, spuneți: «Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: „Orice ai putea primi de la mine este Korban[11] – adică un dar închinat lui Dumnezeu”» –  12 voi nu-l mai lăsați pe acel om să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. 13 Astfel, voi anulați Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră pe care ați transmis-o mai departe. Și multe lucruri de felul acesta faceți.”

     14 Și chemând din nou mulțimea la Sine, a început să le zică[12]: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți! 15 Nimic din ceea ce este în afara omului și intră în el nu-l poate întina. Dar lucrurile care ies din om, acelea sunt cele care-l întinează.” 16[13] 17 Când a lăsat mulțimea și a intrat în casă, ucenicii au început să-L întrebe[14] despre parabolă. 18 Și El le-a spus: „Cum, nici voi nu pricepeți? Nu înțelegeți că tot ce intră în om de afară nu-l poate întina? 19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, iar de acolo merge în hazna[15].” A spus acestea declarând curate toate bucatele[16]. 20 Și le-a mai spus: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează! 21 Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, desfrânările, furturile, uciderile, 22 adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, nerușinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, nebunia. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru și-l întinează pe om.”

Credința femeii sirofeniciene
(Mt 15:21-28)

     24 S-a ridicat și a plecat de acolo în regiunea Tirului[17]. Și intrând în casă, n-a vrut să știe nimeni unde este, dar nu a putut să rămână ascuns. 25 Căci o femeie care avea o fetiță cu un duh necurat, de îndată ce a auzise despre El, a venit și i-a căzut la picioare. 26 Femeia era o grecoaică de origine sirofeniciană și L-a rugat să scoată demonul din fetița ei. 27 El i-a zis: „Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței”. 28 Dar ea i-a răspuns: „Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mânâncă din firimiturile copiilor!” 29 Și El i-a zis: „Pentru răspunsul[18] acesta, du-te! Demonul a ieșit din fiica ta.”[19] 30 Plecând acasă, ea a găsit-o pe copilă culcată pe pat și demonul ieșise din ea.

Vindecarea unui surdomut

     31 Plecând din nou din ținuturile Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în mijlocul regiunii Decapolis[20]. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu și L-au rugat să-și pună mâna[21] peste el. 33 Luându-l deoparte din mulțime, i-a pus degetele în urechi și, după ce a scuipat, i-a atins limba.[22] 34 Apoi, privind spre cer, a suspinat și a zis: „Effata!”[23], care înseamnă „Deschide-te!” 35 Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba[24] și a început să vorbească deslușit. 36 Isus[25] le-a poruncit să nu spună nimănui dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult vesteau cele întâmplate. 37 Fiind uimiți peste măsură, ei ziceau: „Toate le-a făcut bine! Chiar și pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.”

---

[1] Lit., „pâini”.

[2] Peste tot în acest pasaj am tradus termenul παράδοσις cu „datină” pentru a face diferență între inutilele datini omenești, impuse de farisei, și tradiția mozaică a cărei legitimitate nu era discutabilă.

[3] Lit., „cu pumnul”. Conform obiceiului, mâinile se spălau prin învârtirea pumnului semiînchis în palma celeilalte mâinii, apoi cele două mâini își inversau rolurile. Astfel, în două scurte etape, ambele mâini erau spălate bine, atât în palmă cât și pe dosul pălmii. Deși, după regulile prevăzute în Mișna, pentru servirea mesei era suficientă spălarea extremității degetelor, prin înmuierea acestora și frecarea lor cu prima falangă a degetului mare, se pare că fariseii practicau spălarea mâinii „cu pumnul”. Vezi Mișna, Yadayim cap.1; BAGD 728, s.v. πυγμή.

[4] Unele mss nu menționează spălarea paturilor. Termenul kli,nh se poate referi și la paturi mobile (saltele sau rogojine). BAGD 436, s.v. κλίνη, sugerează că termenul se referă aici la saltelele pe care iudeii stăteau la masă, rezemați pe un cot.

[5] Lit., „și”. După nota explicativă pe care o dă Marcu în v. 3-4, este nevoie de o conjuncție conclusivă prin care să se reia ideea din v.2.

[6] Toate traducerile românești consultate au aici cuvântul „fățarnic/ipocrit” la cazul vocativ: „fățarnicilor” sau „ipocriților”. În textul grecesc, însă, substantivul este la genitiv plural: τῶν ὑποκριτῶν și stă pe lângă pronumele personal „voi” (ὑμῶν). Ca atare, textul trebuie tradus: „despre voi ipocriții”, nu „despre voi, ipocriților!”. Majoritatea versiunilor englezești traduc corect cazul acestui substantiv.

[7] Isaia 29:13

[8] Unele mss adaugă: „spălarea ulcioarelor și a paharelor și multe alte lucruri ca acestea faceți”.

[9] A se observa tonul ironic al lui Isus.

[10] Unele mss au: „stabiliți” sau „întemeiați” (στήσητε).

[11] Se referă la ceva pus deoparte ca să fie dat lui Dumnezeu sau Templului cândva mai târziu. Până atunci, putea fi păstrat și folosit de cel care a făcut promisiunea. Uneori, fii, care aveau datoria de a-și ajuta părinții, nu se achitau de această datorie sub motivul (sau pretextul) că mijloacele cu care i-ar fi putut ajuta sunt deja Korban, adică închinate lui Dumnezeu. Tradiția iudaică îi absolvea de datoria pe care o aveau față de părinți.

[12] Un imperfect incoativ care pune accentul pe începutul acțiunii, nu pe durata ei.

[13] Cele mai timpurii și mai importante mss nu conțin textul din v. 16: „Dacă cineva are urechi de auzit, să audă!”

[14] Un imperfect incoativ care pune accentul pe începutul acțiunii, nu pe durata ei.

[15] Sau „latrină, canal”.

[16] Lit., „curățind toate bucatele”.

[17] Unele mss adaugă: „și Sidonului”.

[18] Lit., „pentru cuvântul acesta”. Termenul λόγος, însă, poate însemna răspuns, cuvântare, mesaj, etc.

[19] Singurul miracol făcut de Isus la distanță care apare în Evanghelia după Marcu.

[20] Sau „regiunea celor zece orașe”, o regiune care se întinde la E și SE de Marea Galileii. Un singur oraș, Scythopolis, se afla la vest de Iordan.

[21] În actul punerii mâinilor, în Noul Testament mâna apare atât la singular cât și la plural, neexistând nicio diferență în ce privește scopul sau rezultatul gestului.

[22] Gestul lui Isus de a atinge limba unui mut cu saliva Lui, ca și alte gesturi ale Mântuitorului, este greu de înțeles pentru un cititor din secolul XXI. Se pare că Isus a acționat în baza unei credințe populare, atât în mediul greco-roman cât și în mediul iudaic, că saliva unui sfânt are puteri miraculoase. Vezi Pliniu, Hist. Nat. 28.7; Tacit, Hist. 4.81; Suetoniu, Vespasianus 7. Pentru mediul iudaic, vezi Strack-Billerbeck, Kommentar, I 627f. și II, 15f.

[23] Cuvânt de origine aramaică, tradus în greacă pentru destinatarii evangheliei.

[24] Lit., „legătura limbii”.

[25] Lit., „El”. Am introdus aici referentul (Isus) pentru claritate, mai ales că numele lui Isus nu apare deloc în textul grecesc al acestui capitol.

Câteva dificultăți/posibilități de traducere în Evanghelia după Marcu

Am încheiat traducerea Evangheliei după Marcu. În câteva locuri, nu a fost tocmai ușor să găsesc varianta corectă de traducere. Vă supun atenției pasajele și felul în care am găsit cu cale să traduc. Aștept feedback-ul vostru cu mulțumiri anticipate.

 

1. (6:2) Și mulți care-L ascultau erau uimiți și ziceau: „De unde are omul acesta toate acestea? Și ce înțelepciune i-a fost dată! Și ce minuni se fac prin mâinile lui!”

În unele traduceri, reacția mulțimii la ceea ce a făcut Isus este redată printr-un șir de trei întrebări: „De unde are omul acesta aceste învățături? Și ce este această înțelepciune care i-a fost dată? Și cum se fac astfel de minuni prin mâinile lui?” Cu toate că în Nestle-Aland semnul întrebării este pus la sfârșitul versetului, gramatica textului permite ca ultimele două secțiuni ale reacției mulțimii să fie traduse prin propoziții exclamative. Consider că această opțiune este mai fidelă textului original decât prima întrucât nu necesită adăugarea altor cuvinte în text. Uimirea pe care o afișează cei care-L ascultă pe Isus nu se materializează neapărat în actul credinței. Dimpotrivă, textul indică aici cu claritate că, deși erau uimiți, „se poticneau în El” (v. 3) și nu credeau în El (v. 6). Necredința lor izvora din neputința lor de a identifica sursa puterii și a înțelepciunii Lui: „De unde are omul acesta toate acestea?”.

2. (7:31) Plecând din nou din ținuturile Tirului, a trecut prin Sidon, spre Marea Galileii, în mijlocul regiunii Decapolis.

Variantele de traducere găsite în versiunile românești includ:

• „a venit prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin ținutul Decapole” (EDCR)
• „a venit prin Sidon, la Marea Galileii, de-a dreptul prin ţinutul Decapolei” (VBA)
• „S-a dus, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin regiunea Decapolis” (NTR)
• „plecând din ţinuturile Tirului şi Sidonului, a venit la marea Galileei, prin mijlocul ţinuturilor Decapolei” (BTF)

Problema de traducere ține de geografia Țării Sfinte. Ca să vii de la Sidon la Marea Galileii, n-ai cum să treci „prin ținutul Decapole” și cu atât mai puțin „de-a dreptul prin ţinutul Decapolei” sau „prin mijlocul ținuturilor Decapolei”. Singura regiune care se interpune între „ținutul Tirului”, în care era inclus și Sidonul, și Marea Galileii este regiunea Galileea. Ca să ajungă de la Sidon la Marea Galileii prin mijlocul ținutului Decapolis, Isus trebuia să treacă prin ținutul Cezareii lui Filip și să coboare pe lângă Marea Galileii până spre Gherasa, apoi să urce din nou pe direcția NV spre mare. Personal mă îndoiesc că acesta este traseul pe care îl are în vedere Marcu.

O traducere mai plauzibilă ne-o oferă Cristian Bădiliță și NTC. În versiunea lor, Isus vine de la Sidon la Marea Galileii, „ în mijlocul ținutului Decapolis”. Într-adevăr, textul în greacă menționează mijlocul regiunii Decapolis (ἀνὰ μέσον τῶν ὁρίων Δεκαπόλεως). Pentru o traducere corectă, zic eu, trebuie acordată atenție și felului în care traducem prepoziția εἰς din εἰς τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας. Dacă traducem „la Marea Galileii” ajungem în impas, întrucât Marea Galileii nu se află în mijlocul regiunii Decapolis, ci la periferia acesteia. Traducerea corectă, consider eu, este cea recomandată mai sus: „a trecut prin Sidon, spre Marea Galileii, în mijlocul regiunii Decapolis”. Prin traducerea prepoziției cu sensul ei primar „spre”, Marea Galileii nu mai este destinația, ci indică direcția înspre care S-a îndreptat Isus la plecarea din Sidon. Nu s-a oprit la mare, ci Și-a continuat drumul până „în mijlocul regiunii Decapolis”.

3. (10:1) Isus a plecat de acolo și a venit în regiunea Iudeii (și) dincolo de Iordan.

Unele mss nu conțin conjuncția „și”. Având în vedere faptul că Iudeea și Capernaum (locul de unde pleacă Isus) sunt de aceeași parte a Iordanului, lipsa conjuncției „și” crează o dificultate de armonizare a textului cu geografia actuală a Palestinei din timpul lui Isus. Mai multe traduceri românești urmează textul manuscriselor care nu conțin conjuncția și redau: „a venit în regiunea Iudeii, dincolo de Iordan”. Traducerea este incorectă întrucât regiunea de „dincolo de Iordan” nu mai este Iudeea, ci Perea. Datorită dificultății geografice pe care o prezintă lipsa acestei conjuncții, mai multe mss adaugă prepoziția „prin”: „a venit în regiunea Iudeii, prin partea cealaltă a Iordanului” (διὰ τοῦ πέραν τοῦ Ἰορδάνου), indicând astfel traseul urmat de Isus. Această variantă textuală apare, însă, în mss de mică importanță, mai târziu și, cum spuneam, ca o reacție la ceea ce s-a considerat a fi lectio difficilior.

Soluția este simplă: adoptarea variantei de citire care conține conjuncția „și”, variantă care apare în paranteză în Nestle-Aland. Conform acesteia, Isus vine în regiunea Iudeii, dar trece și dincolo de Iordan.

4. (12:1) „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat o groapă pentru teasc și a zidit un turn. 

Probabil că versetul acesta nu ar comporta vreo dificultate dacă am ști cu certitudine ce formă avea în vremea lui Isus un teasc (presă) de vin. Cele mai multe versiuni românești traduc ὑπολήνιον prin „teasc” („a săpat un teasc”). Conform lexiconului BAGD, termenul ὑπολήνιον se referă la o groapă săpată pentru așezarea teascului de vin (BAGD 845, s.v. ὑπολήνιον). Este evident că teascul în sine (presa de struguri) nu poate fi săpat, decât dacă ar fi de forma unei gropi unde strugurii se storc prin călcarea cu picioarele. O astfel de groapă, însă, ar trebui săpată în piatră, într-un teren stâncos. Chiar și în acest caz, ar exista riscul ca vinul să se scurgă în pământ prin fisurile pietrei. Traducerea corectă pare să fie cea recomandată de BAGD – „o groapă pentru teasc” (Engl., „a pit for the winepress”, ESV, NIV, NRSV, HCSB, NET et al).

5. (14:19) Ei au început să se întristeze și să-I zică, unul după altul: „Nu cumva sunt eu?”

Știm bine că particula interogativă μήτι este utilizată în întrebările care așteaptă un răspuns negativ, în cazul de față: „Nu, nu ești tu!”  Întrebarea pe care o am este în ce măsură am putea formula întrebarea din acest verset în felul următor: „Doar nu sunt eu!?” sau  „Nu-i așa că nu sunt eu?”

Faptele Apostolilor: Capitolul 15

Săptămâna trecută am finalizat traducerea cărții Faptele Apostolilor. Intenționez ca, în luna mai, să scot o ediție pilot în care să includ Faptele Apostolilor, Evanghelia după Marcu și o epistolă paulină, probabil Galateni. Până atunci, vă pun la dispoziție capitolul 15 din Fapte. Recomandările, comentariile și criticile voastre sunt binevenite.

Conciliul de la Ierusalim

1 Unii din cei care veniseră din Iudeea îi învățau pe frați astfel: „Dacă nu sunteți circumciși după obiceiul lăsat de^[1] Moise, nu puteți fi mântuiți. 2 Astfel, după ce a avut loc o disensiune și o discuție aprinsă^[2] între Pavel și Barnaba și aceștia, frații i-au numit pe Pavel, pe Barnaba și pe alți câțiva dintre ei să urce la Ierusalim, la apostoli și la prezbiteri, ca să discute cu privire la această neînțelegere. 3 Așadar, fiind trimiși de biserică, ei au străbătut Fenicia și Samaria, istorisind pe îndelete^[3] despre convertirea Neamurilor. Și le-au făcut o mare bucurie tuturor fraților. 4 Ajungând în Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de prezbiteri. Ei le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei. 5 S-au ridicat, însă, câțiva din partida fariseilor care crezuseră și au spus: „Trebuie să-i circumcideți și să le porunciți să țină Legea lui Moise!”

6 Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă ca să discute^[4] despre acest subiect. 7 După o dezbatere îndelungată^[5], s-a ridicat Petru și le-a spus: „Fraților, voi știți că, din primele zile, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca prin gura mea să audă Neamurile Cuvântul Evangheliei și să creadă. 8 Și Dumnezeu care cunoaște inima, a depus mărturie cu privire la Neamuri^[6], dându-le Duhul Sfânt, întocmai ca și nouă. 9 Și nu a făcut nicio deosebire între noi și ei, ci le-a curățat inimile prin credință. 10 Acum dar, de ce-L ispitiți^[7] pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi, n-am fost în stare să-l purtăm? 11 Dar, noi credem că suntem mântuiți în același fel ca și ei – prin harul Domnului Isus”.

12 Atunci toată mulțimea a tăcut și-i asculta pe Barnaba și pe Pavel istorisind câte semne și minuni a făcut Dumnezeu prin ei între Neamuri. 13 Când și-au încheiat vorbirea^[8], a răspuns Iacov, zicând: „Fraților, ascultați-mă! 14 Simon ne-a explicat felul în care, de la bun început, Dumnezeu S-a aplecat^[9] spre Neamuri ca să-și scoată din ele un popor care să-I poarte Numele^[10]. 15 Acestui mesaj^[11] i se potrivesc^[12] și cuvintele profeților, după cum este scris:

16 «După acestea, Mă voi întoarce

și voi rezidi cortul căzut al lui David;

ruinele lui le voi rezidi

și îl voi face din nou să stea drept,

17 așa încât rămășița de oameni

să-L caute pe Domnul

împreună cu toate Neamurile peste care a fost chemat Numele Meu,

zice Domnul Care face aceste lucruri

18 cunoscute din veșnicie.^[13]»

 

19 De aceea, eu sunt de părere să nu-i mai tulburăm pe aceia dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu, 20 ci să li se scrie: să se ferească de lucrurile întinate de idoli^[14], de imoralitate sexuală^[15], de animale sufocate^[16] și de sânge^[17]. 21 Căci, încă din vechime^[18], Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiind citit în sinagogi în fiecare zi de sabat.

Decizia Conciliului apostolic

22 Atunci, apostolii și prezbiterii, împreună cu întreaga biserică, au găsit cu cale să trimită la Antiohia câțiva bărbați aleși dintre ei, împreună cu Pavel și Barnaba: pe Iuda numit și Barsaba și pe Sila, bărbați cu reputație între frați. 23 Au scris prin mâna acestora:

„Apostolii și prezbiterii, frații voștri, către frații dintre Neamuri care sunt în Antiohia, Siria și în Cilicia – Salutare! 24 Întrucât am auzit că unii dintre noi care au plecat, fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat^[19] prin cuvintele lor, răvășindu-vă sufletele, 25 noi, într-un gând, am găsit cu cale să alegem câțiva bărbați și să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel, 26  oameni^[20] care și-au riscat^[21] viața pentru Numele Domnului nostru, Isus Cristos. 27 Așadar, i-am trimis pe Iuda și Sila ca și ei, prin viu grai, să vă spună aceleași lucruri. 28 Căci, ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt și nouă, să nu mai punem nicio altă povară asupra voastră, decât aceste reguli^[22] necesare: 29 să vă feriți de ceea ce^[23] este jertfit idolilor, și de sânge, și de animale sufocate^[24] și de imoralitate sexuală. Ferindu-vă de acestea, bine veți face! Fiți sănătoși!

30 Așadar, după ce li s-a dat drumul, ei au coborât la Antiohia și, adunând mulțimea ucenicilor, le-au înmânat scrisoarea. 31 Citind-o, frații s-au bucurat de încurajarea^[25] primită. 32 Iuda și Sila, ei înșiși fiind și profeți, i-au mângâiat pe frați și i-au întărit prin multe cuvinte^[26]. 33 După ce au petrecut^[27] câtva timp acolo, au fost lăsați să plece cu urări de pace^[28] de la frați, către cei care îi trimiseseră. 34^[29] 35 Pavel și Barnaba au rămas în Antiohia, învățând și vestind Cuvântul Domnului, împreună cu mulți alții.

Pavel și Barnaba se despart

36 Dar după câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem și să-i vizităm pe frați în fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem cum sunt”. 37 Barnaba voia să-l ia cu ei și pe Ioan, numit și Marcu. 38 Pavel, însă, considera că este bine să nu-l ia cu ei pe cel care i-a părăsit în Pamfilia și care nu i-a însoțit în lucrare. 39 S-a iscat o dispută aprinsă între ei, încât s-au despărțit unul de altul. Barnaba a plecat cu corabia spre Cipru, luându-l cu el pe Marcu. 40 Pavel, alegându-și-l pe Sila, a plecat, după ce fusese încredințat harului Domnului de către frați. 41 El a străbătut Siria și Cilicia, întărind bisericile.

_______________________

[1] Lit., „obiceiul lui Moise”. Este evident că textul nu se referă la un obicei personal al lui Moise, ci la unul prescris de el. Moise se identifică aici cu Legea mozaică.

[2] Lit., „nu mică”.

[3] Verbul ἐκδιηγέομαι are sensul de a povesti în detaliu (vezi BAGD 238, s.v. ἐκδιηγέομαι).

[4] Lit., „să vadă (despre)…”

[5] Lit., „după ce a avut loc multă dezbatere”.

[6] Lit., „ele”.

[7] BDAG (793, s.v. πειράζω) recomandă traducerea verbului prin a pune la încercare: „de ce-L puneți la încercare pe Dumnezeu”. Explicația BDAG este că iudaizatorii, care s-au îndoit de primirea Duhului de către cei dintre Neamuri, L-au pus pe Dumnezeu la încercare pentru a se convinge de mântuirea acestora: Dacă vor accepta să se circumcidă, înseamnă că Dumnezeu i-a primit; dacă nu vor accepta circumciderea, înseamnă că nu au avut o convertire autentică. Prin traducerea verbului πειράζω cu „a ispiti”, accentul cade pe reacția lui Dumnezeu la impunerea de către iudaizatori a unor condiții pe care El nu le-a cerut Neamurilor.

[8] Lit., „După ce ei au tăcut”

[9] Lit., „a privit peste, a privit favorabil, a vizitat” (ἐπεσκέψατο). Vezi BAGD 298, s.v. ἐπισκέπτομαι.

[10] Lit., „pentru Numele Său”. Explicat pentru claritate.

[11] Sau „cuvânt”, „cuvântul” sau „mesajul” fiind ceea ce spusese Simon despre mântuirea Neamurilor. Am ales să traduc acel λόγος subînțeles cu „mesaj”, în felul acesta evitînd formularea „acestui cuvânt i se potrivesc … cuvintele”

[12] Lit., „se armonizează” (συμφωνοῦσιν).

[13] Unele mss conțin o variantă mai lungă în v.18 – „Cunoscute din veșnicie Îi sunt lui Dumnezeu toate lucrările Sale”.

[14] Referirea este la carnea sacrificată idolilor (cf. v. 29)

[15] Termenul πορνεία este unul general, folosit pentru orice imoralitate sexuală. A-l traduce prin „curvie” sau „adulter” ar însemna limitarea conținutului semantic al acestui cuvânt. Vezi BAGD 693, s.v. πορνεία.

[16] Lit., „ceea ce este sufocat”. Referirea se face la consumul de carne care provine de la animale ucise prin sufocare sau din care nu s-a scurs sângele.

[17] Interdicția are în vedere consumul de sânge care era interzis atât israeliților, cât și străinilor (Lev 17:10-16).

[18] Lit., „din generațiile din vechime”.

[19] În sensul unei confuzii cauzată de învățătură falsă, care produce agitație mentală și spirituală. Vezi BAGD 805, s.v.ταράσσω.

[20] Întrucât substantivul tradus cu „oameni” este în gr. la cazul D (ἀνθρώποις), este clar că el se referă la Barnaba și Pavel, corespunzând dativului τοῖς ἀγαπητοῖς din v.25. Așadar, nu și despre bărbații aleși de apostoli se spune că și-au consacrat viețile pentru Numele Domnului, ci doar despre Barnaba și Pavel.

[21] Verbul παραδίδωμι, a preda, a renunța la, are aici sensul de a risca. Vezi NIV, ESV, NRSV, NKJV et al.

[22] Cu toate că BAGD recomandă pentru ἐπάναγκες traducerea „lucruri necesare” (BAGD 282, s.v. ἐπάναγκες), consider că ele trebuie numite „reguli”, ceea ce de fapt sunt.

[23] Deși nu există niciun component semantic în cuvântul εἰδωλόθυτος, care să se refere la carne, al doilea element component (εἴδωλον + θύω) este verbul a jertfi. Aluzia este, fără îndoială, la carnea jertfită idolilor.

[24] Unele mss, printre care Codex Bezae (D), omit această restricție.

[25] Faptul că nu li se cerea să se circumcidă, cum cereau iudaizatorii, era pentru ei o ușurare și o mare încurajare.

[26] Lit., „prin mult cuvânt”. Având cuvântul λόγου la singular, BDAG 599-600, s.v. λόγος, recomandă traducerea „printr-o cuvântare lungă”.

[27] În limba greacă, expresia ποιεῖν χρόνον, a face timp, înseamnă, de fapt, a petrece timp. Vezi BAGD 682, s.v. ποιέω.

[28] Lit., „cu pace”. În multe traduceri, ideea este că cei doi au fost lăsați să plece „în pace” (BTF, GBV 2001, NTR, VDCC; engl. ASV, ESV, NRSV, HCSB). Textul este clar: cei doi misionari curieri, au fost trimiși „cu pace de la frați către…” (μετ’ εἰρήνης ἀπὸ τῶν ἀδελφῶν πρὸς …). „Cu pace” este o prescurtare a formei complete „cu urări de pace”. Așa  traduce în l.rom. NTC, iar în engl. CEB, NIV, ISV, NKJV . Versiunile BRC, VBA și VBOR sunt ambigui.

[29] Cele mai importante mss omit v. 34: Totuși, Sila a găsit cu cale să rămână acolo. El apare în mss mai târzii, probabil din dorința copiștilor de a explica asocierea dintre Sila și Pavel, în v. 40.